Vad cu partea mea umana si privesc cu esenta mea divina.
Inchid vazul profan, pentru a-mi deschide privirea sacra.
Privesc dincolo de zare si panoramic…Cu ochii launtrici si intr-o clipa mai scurta decat veacul, incifrarea lumii devine descifrare.
Cuvinte ce curg in perdele de soare si lumina. Cuvinte ce au capatat sens prin asocieri cu imagini. Cuvinte sterse de albul unor nori ce intra pe scena unei povesti de mai demult rostite si care, de abia azi, se scrie.
Un curcubeu ce incununeaza varsta unei vieti, peste care timpul si-a pus linii fine si armonioase de delimitare a unor trasaturi umane... Expresia e dincolo de cuvinte! Cheia deschiderii spre noi directii, fata de cele interioare. Linii trasate prin fragmente de puncte unite prin verigi ale unor franturi, complete, din existente…
Mai adaug o veriga in lantul vietii, inca un an ce trece (nemasurat in zile ci in experiente) si o zi… care este. Si incep un azi, ce
Zambet, recunoscut prin ochii ce rad de mult, cu expresivitate.
O mana,, scrie o istorie de atatea secole, dand forme si directii unor gravuri ci inceputuri de fraze, ce-si cauta continuarea in intelesuri. Ganduri printre stele ce-si au manifestarile pe pamant…
“As fii reusit sa merg in orbire, caci nu-mi era greu sa-mi limitez trairea”, isi spusese Ea. Mi-ar fii fost mai simplu. Insa am luat calea firii si simplitatea mi-a aratat vesnicia ei.
Are luceferi in priviri ce se deschid precum trandafirii odata cu cresterea ei inspre soare si cer.
Expresivitaea e umana!
Nu poate non-culori, de alb si negru, sa redea o lume vie si variata in culori, miresme si sunete de harpa.
Ne scriem pe coli albe existenta si pe coli negre uitarea, si aceasta …cu inocenta.
Umanul si divinul nu sunt in contrast!
Ochii, ce au nevoie de lumina ca sa vada si de ratiune pentru a da semnificatii, pentru lumina necreata. Cautam sa intelegem misterul prin raspunsuri primite din exterior, sau de la ceilalti, dintr-o nevoie umana (dar cata nevoie? Cat ego? Si cata necesitate sufleteasca?).
Insa ratiunea nu iti da raspunsuri pentru “lumina necreata”.
Si unde suntem noi, ganduri creatoare?!
N-am inchis inca ochii, fara teama de a ramane in intuneric si a pentru a privi in interior, unde e lumina. In interior nu sunt labirinte si carari intortocheate.
Drumurile curg in rauri de portative ce-si plimba notele, armonic. Drumurile preced sunetele si cuvintele…
In interior nu e nevoie de note pentru a auzi, sunetele, nu e nevoie de culoare pentru a vedea adevarul, de reguli gramaticale pentru a intelege o fraza, de semnificatii rationale pentru ceea ce simti prin atingere, de arome pentru miresmele existente.
Adevarul nu e colorat, el este cel mult pur. Adevarul nu are gradatii, nici in milimetri. Si-mi scriu adevarul…cu o mana umana si cu un gand ceresc (dintr-un adevar universal).
Intelepciunea nu are nevoie de sinonime pentru semnificatii si sensuri. Comuna ne e doar experienta, trairea e particulara.
Sunete ce demult sunt emise si receptionate de catre un copil cand se naste.
Care a fost primul cuvant pe care l-a auzit copilul tau la nastere?
Care a fost primul cuvant, sunet pe care l-ai emis?
Sunt mesaje sau “meniri” ce-ti imprima existenta. Iar emotiile au coloratura…Aleg iubirea!
***
pictura, fotografie, text: Diana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu