"Nu tot ce e natural e frumos" M. Eminescu

"Nu poti vedea bine decat cu inima. Esentialul este invizibil pentru ochi."
Antoine de Saint- Exupery

miercuri, 13 aprilie 2011

Libertate si neconditionare



Infloresc Magnoliile.
Vietuitoare care isi fac simtite prezenta prin bataia de aripi si zumzetul lor.




Sanzi, care este inca cu noi, si mai parcurge km alergand in roata si care mai capseaza cate o nuca.




Care inca isi ascunde mancare si care se ridica sa o iei din acvariu si sa mai exploreze. Care inca isi mai ridica casa, inca o mai construieste si e mai blanda ca niciodata.




Pufi si cu puii ei. Pufi care tot timpul vine la mangaiat si nu uita de pui.

E important sa faci din fiecare vietuitoare un invitat. Sa-i arati respect si pretuire.


Sunt vietuitoare ce-ti bucura sufletul.
Si este un taram care mijloceste aceasta intalnire.
Natura.
Iubind natura si avand pasare pentru tot ceea ce creste, pentru fiecare radacina, pentru fiecare floare, pentru fiecare vietuitoare, de la albine si fluturi pana la pasari.
Sunt trairi pe care le impartasesti pentru ca iti pasa. Iti pasa de ce simt. Iti pasa ca si ele au nevoi si bucurii.
Vietuitoare de care iti doresti sa te inconjori. Pentru ca iubirea e mai aproape de tine. Au atata bucurie de daruit si avem atata bucurie de daruit.


Vietutoare care au simtit caldura omeneasca. Si care macar o data in viata lor au mancat morcov, sfecla rosie...


Sunt vietuitoare care au facut parte din viata ta la un moment dat si ti-au imbogatit experienta.
Ca ai simtit ca un arici nu miroase asa de urat cum se spune, ca aceai tepi parca sunt vii. Ca are un nasuc dragalas.



Cu aceste universuri in universuri care iti arata si alte aspecte ale acestei existente.
Cum un Hamster tata isi ajuta partenera sa nasca, sa adune puii in cuib, sa le aduca rumegus, sa faca cuib. Cu aceste vietuitoare de la care, noi, oameni am preluat mai tarziu acest comportament.


Cu Rudolf si Sobitza. Cu vietuitoare care traiesc 2 ani, dar macar cat traiesc sa le fie bine.
Cu Rudolf, care a bucurat si el casa cuiva. Si care a plecat si el...In momente ca acestea realizezi ca pentru unele vietuitoare 2 ani inseamna viata.
Si fiecare zi pentru ele inseamna Viata, nu obosesc si nu uita de datul lor.

Cu Sobitul care a fost dorit si bucura existenta unei persoane.
Am invatat ca vietuitoarelor le e bine sa stea cu tine, atat timp cat ii iubesti.
Ca isi pierd din stralucire atunci cand ii lasi. Ca esti ca si parintele lor, ca si stapanul lor.
Si ca doar fiintele care ii pot iubi la fel de mult ii pot accepta si iubi. Ca au nevoie de prezenta ta si sa le arati ca iti pasa.
Asta cand ele traiesc cu noi.
In natura ele nu au nevoile astea.
Ele sunt fericite.
Sunt fericite pur si simplu.
Stiu ce au de facut, stiu sa-si urmeze drumul lor, misiunea lor, de aface pui, de a creste, de a-si construi cuiburi.
In natura la Mama lor sunt cele mai fericite.

 “Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă. Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta…” Micul Print. A. S. Exupery

Cu Dulce care exploreaza si el natura si se bucura de fluturi.
Si pe care il vad mai rar. El e in inima mea si gandul meu este cu el.
Si oriunde merge si orice face stie ca e de bine. Ca el stie mai bine ca mine, ce are de facut.


Ca adolescenta inseamna si mai multa libertate si mai multa calatorie.
Si ma bucur pentru fiecare moment in care se intoarce din calatoriile lui, chiar daca, acum, o face pentru mancare sau pentru somn.
Nici nu stiu daca isi mai aminteste de noi. Dar ce conteaza pentru mine e ca imi amintesc de el. Si ca iubirea mea ii va fi mereu alaturi.
Ca iubirea, mangaierea, cuvantul bun si inaltator e mai bun ca vitaminele si iarba.
Si ca in sinea lui stie astea si ca isi aminteste de porumb si pufarine cu lapte.
Ca asa ceva nu se uita.
Am invatat ca prezenta ta efectiva e importanta. Ca mangaierea si afectiunea ii face blanzi si buni.
Ca atunci cand primesc iubire, au imunitate buna si trec peste orice boala. Ca-si cresc puiii asa cum stiu. Si stiu sa o faca bine. Ca vietuitoarele stiu ce au de facut atat timp cat ii lasi sa-ti arate.
Ca nu sunt simple vietuitoare.
Sunt fiinte care au facut parte din viata noastra.
Am invatat sa ies cu el in natura sa-i fiu alaturi cand se suie pentru prima data in copaci, cand face salturi si cand rascoleste frunzele. Cand da de furnici si le acopera cu labuta. Cand ridica cate o frunza in sus ca apoi sa alerge dupa ea. Am invatat ca e necesar sa-i stai alaturi ca doar cu tine se simte in siguranta cand totul e nou si natura e alta decat ceea vazuta de la fereastra. Am invatat sa merg cu el, atunci cand nu pleca si statea cu mine.
Pana in ziua in care nu m-a mai cautat si s-a dus singur fara sa se uite in urma. Atunci am inteles ca poate si stie.
Vietuitoarele nu-ti intorc nici un rau atat timp cat tu le iubesti.
Pentru ca dintotdeauna a stiut, doar eu am uitat!
Atata iubire cat ai fata de tine aceeasi iubire o poti avea fata de aceste vietuitoare.
Acelasi respect, aceeasi pretuire.
Cand esti liber, poti oferi libertate si neconditionare.
N-am considerat vreo vietuitoare, inferioara mie si poate de aceasta am invatat si inca invat.
Am ales sa-mi fie invatatori.

Ca intotdeauna se poate baza pe experienta celuilalt.


Ca padurea este un loc bun de intalnire. Ca e locul tuturor. Si gasim clipe in care sa ne mai spunem ce-am mai facut si ce pasare ne mai intereseaza si ce copac a ramas necucerit.
Momente in care ii mai spun ca imi e dor de el si ca e al naturii si e liber sa faca ce vrea. Ca ma bucur ca a revenit acasa si ca invata sa se descurce, in lumea lui. Ca e puternic si important si ca tot ce face e demn de "Bravo, Dulce!"


Ca pana la urma e loc si de doi.
Ca odihna cea mai sanatoasa este in flori, in culori si in liniste. Si ca nu uita locul in care el s-a simtit iubit si liber, sa se joace, sa se catere si sa si muste. Locul unde el isi gasea linistea.


Ca atunci cand nu se uita la arici si cand iti evita privirea si se face ca nu vede, defapt e cel mai interesat. Doar ca stie sa astepte.


Ca stie sa primeasca Pufarinele si sa se imprieteneasca. Si pentru asta eu ii port respect.


Mi-a aratat cu ochii lui de Papusica ca Urechiusa este bine venita si ca are el grija ca totul sa fie in ordine. Atata timp cat impartesc aceeasi camera. Si ca totul este bine, cu cat sunt mai multe vietuitoare, de la care ai ce invata.
Ca asa cum te respecti pe tine sa mananci sanatos asa ai datoria sa le respecti si pe vietuitoare si sa le dai ce ai mai bun. Asta daca poti. Pentru ca nu sti cat timp vor sta cu tine.
Viata lor oricum e mai scurta decat a ta.
si daca faci parte din viata lor macar o poti face cu bucurie.
O vietuitoare ela fel de importanta ca si un om.
Ca Hamsterii reprezinta curiozitati dar instinctele se pot si potoli.


Am invatat sa traim clipa si sa ne bucuram de fiecare moment. Ca impreuna traiesti clipe si experiente de neuitat. De care iti aduci aminte cu placere.


Am invatat ca muscaciunile sunt semn de iubire. Ca instinctual, ca si pentru copiii mici,e o placere. Si ca ranile facute din iubire si din joaca trec foarte usor si fara urme.


Ca un pupic te poate surprinde cateodata, mai ales cand te ia pe nepregatite.


Ca prietenie cu forta nu se poate. Oricat ar vrea fiinta umana mai important ce se vrea in lumea lor. Ei functioneaza dupa alte legi si ele trebuiesc respectate.


Am invatat ca iubirea neconditionata si din tot sufletul mareste imunitatea.
Ca atunci cand iubesti din toata inima nu preiei nimic pentru ca iubirea curata legaturile.
Am invatat sa ofer si sa vin in intampinarea nevoi de iubire. Vietuitoarele in libertate nu cer asta si mai ales de la oameni. Ele se respecta si se iubesc. Vietuitoarele nu-si fac rau lor.
In contact cu oamenii invata fel si fel de comportamente.
Am invatat ca stiu sa se trateze singure si n-au nevoie de mila si compasiune.
Au nevoie de intimitate si sa le lasi in durerea lor.
Si asta e semn de respect.
Sa ii lasi sa vina la tine si sa-ti arate ca e muscat de labuta. Sa-l lasi pe el sa vina. Daca nu vine si nu-ti ridica labuta inseamna ca se trateaza singur si tre sa respecti asta asa cum te respecti pe tine.
Si ca e important sa ai constiinta ca el este al naturii chiar daca pasager, il salvezi si ii dai ce este mai bun, el este al naturii si acolo e locul lui. Mai uitam asta dar el niciodata.
Ca jucaria cea mai buna e intotdeauna ceva de la tine. Ceva ce are legatura cu tine e intotdeauna mai important.
Ca dintotdeauna "bravo Dulce", e cea mai buna vorba de incurajare si datatoare de vitalitate.
Am invatat sa nu cer de la el, sa nu astept multumire si recunostinta. Pentru ca mai important pentru mine a fost sa ofer.
Si pentru ca n-am avut nici o asteptare am primit numai bucurie. Mi-a imbogatit viata si experianta.
Am invatat ca o vietuitoare iti intoarce spatele nu cand te refuza ci cand se simte in siguranta si stie ca poate sa faca ce vrea. La oameni este insa diferit.
De la Dulce am invatat ca "natura nu minte niciodata". Si daca nu e conditionata el nu are de ce sa miaune. Daca ii vi in intampinarea nevoilor, daca tot timpul are mancare si apa,o nevoie bazala, nu te miauna si nu te cucereste, arcuindu-se.
Si nu va fi nevoit sa se prefaca.
Adica e tot el si cand merge sa manance si cand sare la atac si cand se uita la fazani.
Ca e mai important sa-si manifeste instinctele decat sa si le ascunda. Si ca e normal sa aiba instincte. Si ca e iubit cu tot cu instincte.
Ca nevoia lui este de cunoastere si de libertate. Si ca trebuie sa tin cont de nevoiele lui pentru ca sunt la fel de importante ca si ale mele. Si daca vrea aer si natura inseamna ca are nevoie de ele.
Si daca nu-l conditionez si ii las libertate sa faca ce vrea, el se intoarce.
Pentru ca simte ca-l iubesc.
Vietuitoarele nu fug de iubire, fug de conditionare, asta daca au cunoscut vreodata libertatea, Daca nu, nu fug, raman in conditionare, precum oamenii.
Am inteles ca acolo unde esti tu acolo vrea si el sa fie. Am inteles ca ceea ce iubesti tu iubeste si el. In ceea ce gasesti tu bucurie, gaseste si el.
Ca partea dulce a vietii e mai atragatoare. Ca porumbul e o atractie irezistibila, ca fasolea verde e mai buna decat carnea.
Carnea fiarta e mai buna decat cea cruda.
Ca apa proaspata e mai vie si ca are nevoie de sanatate si daca el o cere si are aceasta nevoie eu trebuie sa o respect. Si daca eu il respect ma respecta si el pe mine, imi respecta ora de somn.
Am invatat ca poti scoate o vietuitoare din conditionare daca vrei asta.
Si daca nu mai ceri asta de la ea, daca nu mai ceri sa ti se dea.
Invatand lectia de la pasarea verde, am inteles ca darul Libertatii este cel mai important.
Avea bomboane preferate de smotocit. Asta pentru ca ciolofanul suna bine. Avea cescuta lui cu bomboane cand ii trebuia isi lua una si in ascunzis o smotocea pana simtea gustul de lamaie.
Am inteles ca vietuitoarele au nevoie de intimitate.
Asa cum tu te respecti pe tine asa le respecti si pe ele.
Au nevoie de un teritoriu al lor. Au nevoie sa nu se simta invadati.
Au nevoie de libertate si de ceva al lor, o perna o plapiumioara. Ceva al lor sa stie ca acolo e locul lor. Un loc care sa nu fie invadat. Pentru ca nu se mai simt bine.
Cand ii ingradesti libertatea unei vietuitoare devine trista.
Are tristete in ochi, pe pleoape, prin felul in care merge.

Pisica- Papusica. Inimioara mea de obraznicie. Cu o curiozitate si o dorinta de cunoastere mare. Cu o preferinta deosebita pentru apa curata si nisip curat.
De la Dulce am invatat ca e necesar sa identifici nevoia atunci cand apare atunci, nu mai tarziu. Pentru ca invata prin conditionare.


Nevoia lui era pentru curatenie, pentru nisip curat de fiecare data. Am gresit fata de Dulce prin faptul ca nu am identificat aceasta nevoie la timp si n-am vazut-o prin ochii lui. Am recuperat aceasta,mi-am cerut iertare...nu stiu daca a inteles insa am invatat sa manifet blandetea si intelegerea. Si frumusetea acestei lectii a fost ca am devenit mai blanda si mai intelegatoare. M-am uitat la nevoile din viata mea i i-am vazut mai clar nevoile.


Aceste trairi in relatie cu vietuitoarele de multe ori s-au concentrat pe nivele de constientizare.
Pana la urma totul e o chestiune de constiinta.
Uneori un sfat din exterior nu ajuta, chiar daca vine de la un veterinar. Uneori ajuta timpul pentrecut si comuniunea care ai creat-o. Aici iti gasesti raspunsurile.
Neputinta mea de a sti ce vor mi-am exprimat-o de multe ori "daca ar putea vorbi si mi-ar spune ce vrea si ce  e mai bine"...mi-ar fi fost mai simplu.

In schimb era cererea venita spre mine...de a-mi extinde intelegerea, constiinta si de a iubi.
Orice as face, oriunde as cauta si orice as intreba, de fiecare data ma intorc Acasa. La iubire. Si de aici iar pornesc la drum, cu mai multa iubire...atat cat pot, atat cat pot manifesta...
Este singura certitudine, singurul adevar care e stabil si e acolo, e acasa si e aici...


Si e aici si acum si Dulce. Ce-si reface ranile din lumea "din afara". Ce-si odihneste sufletul si isi aminteste de pensulele lui. Isi aminteste de iubire...Si incepe sa se ingrijeasca si sa-si recapete stralucirea. Iar noi suntem, aici, pentru el. Pentru ca mai puternic si mai sanatos sa descopere lumea lui, in natura...
Cu expeditiile celor doi frati, cu aventuri si cautari si intoarcere la locul de unde s-au nascut...
 
Ne ratacim, ne lovim, ne ranim. Facem o pauza, ne tragem sufletul, bem apa si ne vindecam si ne revenim. Facem o cantare de multumire si apoi ne luam zborul.
Acestea sunt acidente frumoase din care mai auzi o cantare frumoasa sub ochii tai.
Aceasta pasare n-a uitat ca libertatea ei inseamna zborul. Zborul e in ea.
Libertatea ta care este?
De cand am invatat lectia Libertatii, am oferit libertate. M-am bucurat pe prezenta si de vizita pasarilor dar fereasta a fost deschisa.
Am inteles ca ingraditi avem dreptul sa fim doar de Dumnezeu, de propria constiinta.
Ca e singura care-ti spune ce e bine si ce e rau in viata ta.
Se spune ca o pasare e fericita atunci cand ea canta. Pai in cazut acesta am auzit doar pasari fercite, cantand.


Invatand lectia Libertatii nu aveam cum sa nu o manifest. Am manifestat-o in relatie cu vietuitoarele si cu oamenii.
Chiar daca lucrurile sunt diferite. O vietuitoare se bucura cand ii dai libertate.
Un om nu stie ce sa faca cand ii dai libertate.
Nu stie ce sa faca cu ea, se sperie si cere limite, cere sa-i impui limite, cere sa-i zici ce sa faca si sa-i zici ce sa nu faca.
Cand ii lasi libertate nu stie ce sa faca cu ea. Si pentru ca nu stie iti invadeaza viata. Invitatia pe care le-o faci este sa fie liberi in viata lor, liberi cu ceea ce simt si apoi cu ceea ce gandesc. Pentru ca se intelege gresit.
Am fost crescuti si obisnuiti in acest regim de conditionare, de limitare.
Chiar daca avem democartie si chiar daca cineva iti ofera libertatea de a fi asa cum vrei si cum esti, incepi sa te temi si sa nu sti ce sa faci.
Suntem liberi cand ne intereseaza ce face celalalt fara a-l judeca, fara a cere sa faca ceea ce credem noi ca e bine.
Cand spui si te manifesti in acest sens "Iti dau libertate sa fi asa cum esti, sa spui ce vrei, sa faci ce vrei, sa crezi ce vrei". E ca si cum ai da o pedeapsa. E ca si cum nu-ti pasa. E ca si cum nu te implici.
Cand nu le dictezi si nu impui limite celorlalti si le dai libertate, acestora nu le ramane dacat sa faca si sa spuna ceea ce sunt.
Si aici e marea greutate.
Doar cel care are libertate interioara si intelege poate sa ofere celuilalt libertate.
In aceasta libertate pe care o oferi celuilalt, el se descopera pe sine si cu bune si cu rele, si cu partile luminoase si cu partile intunecate. Si acesta e binele pe care il faci. Un bine care este inteles gresit.
Intelegi cand iesi din aceasta judecata si ii lasi pe ceilalti sa fie liberi, liberi sa aleaga, liberi sa fie asa cum vrea fiecare sa fie. Iti exprimi parerea personala despre ce inseamna binele pentru tine. Exprimi ce inseamna Binele din punct de vedere crestin...
Dar omul e liber sa aleaga.
Te eliberezi cand nu mai ai nimic de judecat, de criticat si de reprosat.
Binenteles cand oferi libertate ai speranta ca cel caruia i-ai oferit-o are iubire de sine, respect.
Pentru ca oamenii isi fac rau singuri , spre deosebire de vietuitoare.
Cand oferi libertate si atat, nu ai nici o asteptare. Cand oferi libertate conditionata ai asteptari.
De la pasarea verde am invatat respectul si tacearea.
Respectul pentru orele de somn. N-a ciripit niciodata decat cand deschideam ochii. Cand ma rugam, tacea. Cand aveam o suferinta, tacea si imi statea pe umar.
De la pasarea verde am invatat sa tac atunci cand trebuie.
Ca din tacere isi ia omul invatatura.
Chiar daca tacerea doare pentru fiinta umana si e greu de suportat, tocmai pentru ca suntem vorbitori.
Dar tacerea are puteri tamaduitoare.
Pentru ca iti da posibilitatea sa te asculti pe tine. In prea multa vorbaraie si prea multe cuvinte nu gasesti iesirea.
In tacere iti lasi inima sa vorbeasca si iti asculti inima.
Pentru ca daca sufleteste nu te simti bine inseamna ca nu ai ascultat de inima ta.
In tacere iti dai seama unde ai gresit si cu ce ai gresit.
In tacere, te smeresti, te rogi.
Prin tacerea ta il respecti pe celalalt.
Mai degraba taci cand ai de judecat.
Pentru ca in tacere sa vezi de ce ai tendinta de a judeca.

Am invatat vorbele si cuvintele pozitive pe care sa le rostesc. Erau acelea care atrageau prezenta acestui suflet minunat. Am invatat sunetele benefice.
Am invatat de la aceasta pasare unde sa ma uit prima data la o fiinta...(deasupra capului.)
Am invatat cum sa vorbesc.
Am invatat cum sa rostesc cuvintele ...cu sufletul.
Puteam sa-i vorbesc ore intregi despre natura, despre vantul de afara, despre ploaie, despre flori, despre miros si el sa stea neclintit pe umarul meu. Pentru ca ii vorbeam din suflet. Si asa m-am apropiat de natura. Prin faptul ca am avut constiinta de a recupera aceasta apropiere. Daca ii vorbeam de vreo stire isi vedea de treaba lui.
Preferinta lui pentru apa de izvor, preferinta pentru apa schimbata si proaspata.
Am invatat terapia prin culoare, aromoterapia, fitoterapia si cristaloterapia odata cu el. El m-a invatat sa le simt si sa le observ si cum sa le privesc. De la profesori am invatat teoria si practica. Am avut insa si invatatori. Unul dintre aceastai este caeasta minunata pasare.
Mi-a aratat cand e necesar sa curat cristalele.
Am inteles ca in relatia cu fiintele egoismul nu are ce cauta. Pentru ca avem constiinta nu, cel putin asa se zice si animalele au doar instinct. Desi sunt rezervata in a crede in aceastea.
Pentru ca luam animale din libertatea lor si din natura lor. Dar pentru ce?
De la moda , la bucurie, la a ne simti bine, sau a nu ne mai simti singuri.
Insa indiferent de care motiv ai responsabilitatea de ai darui iubirea.
Pentru ca aceste fiinte iti ofera iubirea si in mod neconditionat. Dar noi oare suntem capabili sa facem asta?
Adica rennunti la timpul tau in ai da atentie? Refuzi o excursie pe care vrei sa o faci pentru ca sufletul acesta nu se simte bine in acea zi? Iti dai din timpul tau si esti prezent acolo cu el? Il asculti si cel mai important il conditionezi sau ii dai libertate?
Pentru lectiile pe care le-am invatat din aceste experiente, le-am invatat pentru ca am dat din timpul meu, din excursie.
Pentru ca odata ce era cu mine era la fel de important.
Nevoile lui sunt la fel de importante ca si ale mele.
Pentru clipele in care nu am tinut cont de nevoile lui, am avut de pierdut. Si ma refer la nevoile lui adevarate nu la nevoile care le credeam eu ca le are.
Si asa am invatat sa observ sa ascult si sa simt.
Mai mult de la o pasare. Am invatat prin rezonanta si comuniune.
Aceste verde minunat m-a invatat unde sa privesc si unde sa nazuiesc. Intr-o zi se afla la fereastra si cu aceeasi privire se uita la cer. Atunci am vazut ca avea ochii albastri.
Atunci am inteles!
Atunci am inteles ca pentru aceste suflete, primordial este Libertatea.
De la aceasta pasare minunata am invatat darul libertatii. Mi-a parut rau atunci, ca din egoism,am primit o pasare cadou. Ca din egoism mi-am dorit un papagal. Si nu m-am gandit niciodata la nevoia lui de libertate, de natura, de viu de aer de copaci.
In acest sentiment de culpabilitate am readus natura in casa, am adus crengi de copaci, flori, plante, bete din crengi de copaci in colivie. I-am schimbat si colivia intr-una mare si verde. Am cautat plante aromate si el mi-a aratat preferintele. Am incercat sa recuperez un timp pe care acest suflet il merita.
Si totusi nu era indeajuns pentru ca nimic nu seamana cu Libertatea lui.
Am avut in gand sa-l las sa zboare, in natura si poate si acest lucru era benefic, insa nu ar fi supravietuit.
Nici in ziua de azi nu stiu daca am facut bine.
De la oameni mai afli pentru ca primesti informatii de la ei, iti spun daca le-ai facut bine sau nu.
Insa de la vietuitoare primesti raspuns din Constiinta. Ea iti spune daca ai gresit sau nu.
Vietuitoarele nu stiu sa faca reprosuri.
Vietuitoarele nu stiu sa critice.
Stiu sa iubeasca si sa se faca iubite de sufletele care-si dau libertatea sa o faca.
Sunt constienta ca i-ar fi fost mai bine, acolo, de unde el vine, din natura.
Singurul lucru care ma multumea sufleteste era ca ii este mai bine cu noi decat la un magazin.
Am recuperat acel timp dandu-i libertate, o libertate cei drept ingradita. Insa i-am dat tot din inima mea. L-am scos din colivie cand vroia sa iasa. Cand vroia el sa iasa.
Si am observat ca daca ii dai libertate acest suflet devine echilibrat.
Si nu mai ai dificultati in a-l baga in colivie si nu are nevoi exagerate de a iesi din colivie de 10 ori pe zi.
Poate doar oamenii vorbesc prea mult si sunt exagerati.
O pasare nu canta niciodata indeajuns, incat sa nu vrei sa o mai auzi.
Inca ii mai aud ciripitul si cuvintele frumoase din gusita lui.
Sa ai sufletul deschis sa inveti, pentru ca aceste suflete iti arata. Iti arata atat de multe si totdeauna esentialul. Pentru ca ele nu au timp de zabovit, nu au timp de pierdut si de amanat ca noi oamenii, care avem o viata lunga. Aceste vietuitoare fac totul la timpul lor. Asta daca le lasi.
Acest lucru daca le lasi si daca iti dai si tie libertate sa le vezi si sa le simti.
Adevarata comunicare cu aceste fiinte este dincolo de cuvinte. Aceasta pasare zboara pe locurile luminoase si colorate, pe culori de vibratie inalta. Alege lemnul,bumbacul si hartia alba.
Sunt suflete care iti arata benificitatea oamenilor, a cristalelor, a locurilor. Sunt suflete care privesc cu totul altfel aceasta lume si te privesc cu alti ochi. Si e o onoare sa fi privit de o pasare cu iubire. E o onoare sa te vezi in ochii lor mici.
Chiar daca nevoile lor sunt de baza, hrana, apa, zbor, atentie. Ele iti arata si alte nevoi si atunci intelegi ca daca pentru o pasare e mai agreabila o melodie de vibratie inalta de ce n-ar fi si pentru tine la fel de agreabila.
Sunt suflete care iti arata apropierea lor de natura. Am invatat ca tu ca si stapan esti ca un fel de Dumnezeu pentru vietuitoare, plante.
Aceste vietuitoare stiu sa recunoasca autenticitatea.
Ceea mai importanta lectie pe care am primit-o de la pasarea mica si verde a fost lectia iubirii. Zece ani in care mi-a aratat ce inseamna iubirea. Iubirea inseamna Libertate. Aceasta am inteles-o tarziu. Adica dupa ce a locuit in colivie ani de zile. Iubirea inseamna sa te lasi pe tine si intersele tale si sa daruiesti iubire.
Pentru ca aceste suflete nu traiesc numai cu seminte, traiesc cu dragoste!
Ceea ce iti ofera aceste vietuitoare este cu mult peste a ceea ce le oferi tu.
Ele au un dat, datul daruirii. Uneori neconditionate.
Sa ai timp si sa iti dai timp sa le asculti si sa traiesti cu ele este o binecuvantare si o onoare.
Pentru ca sunt mii de peruri in lumea asta si chiar daca se spune ca doar omul are personalitate si doar fiinta omeneasca se diferentiaza si este unica in felul ei. Si aceste suflete au unicitate, chiar daca ele merg intr-un singur loc.
Eu le spun tot suflete chiar daca se spune ca animalele nu au suflet.
Cand ma refer la suflet ma refer la sensibilitate.
Ele preiau din comportamentul uman, si aici e raspunderea pe care o are omul. Responsabilitatea. Ele au misiunea lor, si nu o parasesc.


Sunt suflete care vor sa le oferi doar cadrul in care ele sa-si vindece ranile...
Sa stie ca esti acolo sa le deschizi bratele, sa le oferi o mangaiere.
Sunt suflete ce te viziteaza "intamplator" si te incanta cu un tril unic.

Au fost momente in viata mea cand m-am intrebat daca aceasta industrie a vanzarii de vietuitoare este ok. Pentru ca daca n-ar mai exista cumparatori, ca si mine aceste vietuitoare ar sta in natura, la ele acasa. Si deruland firul inapoi am realizat ca aceste vietuitoare au venit in viata mea pentru ca am avut ce sa le ofer, spatiu, atentie, timp si iubire. Uneori doar am deschis fereastra si pasarile au venit. Si nu pot schimba ceea ce exista deja...insa am reusit sa schimb la mine.

Pe Galbenusa am luat-o cu tot dragul. Era intr-o colivie murdara si cu apa murdara si am simtit in acel moment ca-i pot oferi un spatiu si o colivie curata. Comunicand cu pasarea verde, am intrebat-o "vrei sa vi cu mine?" Si a venit in coltul coliviei unde eram cu pasi repezi si am primit-o.Avea cativa ani si n-am mai facut "educatie" cu ea. Am stat doar un an cu ea. Au primit-o cei dragi mie care mi-au respectat dorintele si o lasa si libera...

Si au convietuit toti 3 perusi.
Am invatat ca cei din jur nu-ti pot iubi animalutul daca nu te iubesc pe tine. In schimb animalutul poate mijlocii aceasta cale, daca exista deschidere. Am invatat ca nu poti cere iubirea si afectiunea "va rog iubiti-l". Poti cere "te rog sa-i dai mancare". Iubirea vine daca o poti oferi, daca o simti.
O vietuitoare cand e inconjurata de iubire nu o mai cere si e armonioasa.
N-am cerut respect de la vietuitoare...l-am primit in schimb. Nu stiu cum prin ce modalitati dar l-am primit.
Am invatat de abia acum...cum sa le spui cu blandete ce vrei, fara sa impui.
Imi  egreu sa exprim in cuvinte cum anume. E aceea rezonanta prin care ii transmiti iubirea ta si timpul tau si atentia ta, indiferent de ce face. Desi candva mi se parea imposibil asa ceva...Cu cat devi si cu cat esti si ceea ce esti poti darui.
Comunici prin comuniune nu prin supunere, impunere si prin superioritate .

Sunt Sufletele de la care inveti pentru toata viata.
Sunt suflete care nu-ti predau nici o lectie doar isi manifesta datul.
Sunt suflete care nu se sfiesc sa-si arate potentialul si care iti arata ceea ce conteaza.
Sunt mesaje ce le primesti cu sufletul pentru ca limbajul lor e altul. Cu totul altul. Aici e necesar sa asculti.
Doar sa asculti...


Fotografii si text: Diana Pamfil,  "Libertate si neconditionare- lectii de la vietuitoare si oameni."

3 comentarii:

  1. Am ramas uluit cand am vazut pozele. Am si eu 2 pisici si pesti si as fi vrut sa am mai multe animalute, dar in apartament e mai dificil. Te invidiez pentru comoara pe care o ai :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Zic ca e mai sanatos sa te bucuri decat sa ma invidiezi :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Scuza-ma, nu m-am exprimat corect. Sunt daruri de la Dumnezeu si chiar m-am bucurat enorm cand am vazut aceste poze :)) Sunt superbe, aproape ireale. Ma bucur mult pentru tine :)

    RăspundețiȘtergere