"Alchimistul cunostea legenda lui Narcis, frumosul baiat ce-si contempla zilnic propria frumusete intr-un lac. Era atata de fascinat de el insusi ca intr-o buna zi a cazut in lac si a murit inecat. In locul acela, a aparut o floare si s-a numit narcisa.
Dar nu asa isi incheia Oscar Wilde povestirea. El spunea ca atunci cand a murit Narcis, au venit naiadele- zeitele izvoarelor si ale padurilor- si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce, intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
- De ce plangi? au intrebat naiadele
- Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
- Ah nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis, continuara ele. La urma urmelor, desi noi am alergat mereu dupa el prin padure, tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
- Dar Narcis era frumos? intreba lacul.
- Cine altul poate sti mai bine decat tine? raspunsera, surprinse naiadele. La urma urmelor, doar pe marginile tale se apleaca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme. Intr-un tarziu zise:
- Il plang pe Narcis, dar niciodata n-am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleaca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete.
Paulo Coelho, "Alchimistul"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu