Este loc sub soare pentru toata lumea...

Cred ca multi dintre noi am auzit aceasta fraza la un moment dat.Cand simti aceasta fraza ca un adevar, realizezi ce important este spatiul personal si cum manifestarea fiintei tale nu are cum sa "deranjeze" spatiul personal al celorlalti, caci, e loc sub soare pentru toata lumea.

Mintea, singura, a nascut iererhiile, categoriile din dorinta aceea de a simti concretul si din falsa impresie ca detine controlul si o ordine a lucrurilor. Lumea asteapta inca salvatori! Salvatori care sa-i scoata din criza, legi mai bune, schimbare in sisteme. Si asteapta...

Avem mai multe legi ce tin de "sisteme" decat legi personale care sa ne guverneze fiinta. Legile personale sunt in schimbare, sunt singurele care se schimba odata cu noi, cu starile si convingerile noastre.

Lumea si omul sunt total separate! Fiecare om are o viziune personala. Lumea are un fel de viziune colectiva. E o viziune la care cei mai multi adera. Cand nu ai o parere cand nu ai un raspuns, insa cauti si accepti raspunsuri din exterior care te si multumesc, accepti aceasta viziune si apoi o si susti. Ma refer, aici, la sistemul familial, la sistemul pe care il reperezinta o comunitate.

Cate familii sustin libertatea individuala a membrilor sai?! Si nu ma refer la o cifra ci la o stare de fapt. Controlul si permanenta conditionare sunt pentru anumite familii sursa si resursa prin care au reusit sa-si tina o familie unita. Unitatea acestei familii se mentine cel mult pana la varsta adolescentei. Atunci copiii manifesta ca printr-un miraj reactii neprevazute si manifestari neintelese.

Criza adolescentei nu-mi spune nimic daca o iau ca pe o criza. Ma gandesc doar la adolescentul care are "curajul" de a se exprima. Dupa atat conformism reuseste, in sfarsit, sa se exprime si o face uneori violent, uneori prin neascultare, uneori prin chestii care socheaza. Aceste manifestari vin din "tupeu", iarasi un cuvant care nu-mi spune nimic, e ca si cum nu-l aud. Si ma refer la adolescenti ca la persoane la care se menifesta aceasta transformare nu neaparat la aceea categorie de varsta. Pentru ca sunt persoane care isi traiesc "adolescenta" la 30 de ani. Adica, prin faptul ca nu si-au trait adolescenta din variate motive, o manifesta la varsta aceasta. Un lucru neinteles pentru cei din jur, "pentru ca ar trebui sa fie matur de acum". Ar trebui dar nu este!

Am intalnit o persoana la munte care intr-un discurs de cateva fraze a tot repetat, "nu e bine sa zic eu ca eu este egoul", "nu trebuie sa ma laud ca lauda e un pacat", "nu-i bine sa fii mandru". M-am gandit la aceste fraze cu "nu e bine" si "trebuie". Da, avea dreptate fara indoiala. Constientizarea ca "nu e bine", "nu e frumos", "nu se cade" este importanta.

Constientizarea o vad ca pe o eliberare ca pe o luminare, nu o vad ca pe o opreliste.
Adica, iti opresti manifestarea, iti refulezi emotiile si sentimentele ce le traiesti de dragul lui "trebuie". `Intr-un discurs folosesc si trebuie si e bine dar de fiecare data cu aceea constiinta a starii mele de fapt. Imi aud aceste cuvinte, sunt contienta de ce emit, iar in momentul cand vor disparea concret din discursul meu pentru mine v-a insemna ca le-am integrat, ca nu le mai resping si ca le-am inteles locul. Altfel,ma simt tot la scoala la clasa 1 cu "ce e bine" si cu "trebuie".

Si "e bine sa fi bun", "e bine sa fi premiant", "e bine sa va intelegeti ca frati". Spun familia, profesorii, invatatorii, ca asa e bine. Un fel de standard al acestui "bine" vazut in acest fel de ierarhie, de cine este primul. Doar mintea are treaba cu ierarhiile, cu numerele cu cine e primul si cine vine dupa. Doar mintea. Sufletul nu cunoaste ora ceasului ci doar ceasul biologic, sufletul nu tine cont de cine este primul, sufletul stie ca e loc sub soare pentru toata lumea.

Si toti suntem ca niste flori, flori ce cresc sub acelasi soare fara a ne tine umbra unul altuia pentru ca din start suntem pozitionati diferit dar nu prin comparatie intre flori ci suntem pozitionati diferiti in functie de soare astfel incat soarele sa ajunga la fiecare.
Si atunci cu ce folos "cel mai bun","cea mai frumoasa"? Cand e loc sub soare pentru toate frumusetile. Numesc "cel mai bun" cand esti liber de toate aceste conditionari si tipare si comparatii, cand ii lasi adjectivului gradul de comparatie. Prin asta esti bun!

E minunat sa fii liber de toate conditionarile si ca ceilalti sa te aprecieze prin calitatile tale, fara ca tu sa fii facut vreun efort in aceasta privinta. tu doar esti si asa te manifesti si de aici toate manifestarile si aprecierile. Si spun aceasta din prisma unei fiinte care a fost "premianta", ca nu te ajuta cu nimic "binele" ce-l vor ceilalti pentru tine daca nu te intreaba care este "binele" tau.
Nu te ajuta cu nimic perpetuarea acestui bine "sa va intelegeti ca frati" daca conflictele nu sunt inlaturate, vorbite, iertate.

De dragul de "a lasa de la tine" iti calci pe suflet. Si intr-o zi acest suflet te va atentiona printr-o afectiune a gatului (pentru ca n-ai exprimat ce aveai de zis), printr-o afectiune a inimii, ca ai calcat pe ea.
Si se lasa...se lasa cultura, traditia, se lasa, caci ne lasam. Pentru aparente. Cand se intalneste om cu om prima "intalnire" e cea a aparentelor. Te intampina cu amabilitatea, isi voaleaza vocea, poate te si pupa. Mai este si acea expresie "hai ca te pup" cand isi ia ramas bun. Pai daca tot o zici "hai si pupa-ma". Pupatul acesta pe obraz avea o semnificatie candva mult mai profunda. Acum cand ne pupam ne apropiem obrazul sau ne orientam tuguierea buzelor spre exterior, nici nu atingem obrazul. Si ma apuca si rasul, dar nu e de ras. Si de aceasta ii sunt recunoscatoare bunicii, ca ea ma pupa cand ma duc la ea.


Si e loc sub soare pentru toate manifestarile! Aceasta ce inseamna ca daca este loc inseamna ca trebuie sa si le manifesti?! Sunt manifestari care sunt independente de vointa si de dorintele tale care chiar daca tu nu le doresti ele se intampla in acaesta lume. Important e cum te raportezi tu la ele. Te poti incrancena, le poti judeca si actiunile si oamenii, te poti da pe tine ca exemplu sau le poti privi detasat, etc,.
Te poti gandi la toate judecatilesi la toate reprosurile ce le faci celor din jur. Cate dintre ele sunt si in tine? Cat din ceea ce judeci este si in tine sau ai manifestat la un moment dat? Nu are cum sa-ti vina o judecata daca ea nu e acolo. Daca am intelege asta. Cat din ceea ce nu acceptam la noi, judecam la cei din jur?

O fiinta care priveste detasat acest spectacol al lumii are puterea de intelegere. Nu pentru ca e mai speciala sau mai buna decat o alta fiinta care traieste implicat si se resimte responsabil de tot acest "spectacol" ci pentru ca la un moment dat a a cunoscut detasarea.
Pentru ca aceasta persoana a fost la randul ei implicata. De aici vine intelegerea. Insa o fiinta "implicata" care are conceptiile aceste lumi bine inmagazinate si care le sustine, nu intelege detasarea. O numeste neimplicare, nepasare, contemplare, visare, filosofie, etc,. Pana si acest lucru este de inteles. Este atat de prinsa in aceste conceptii incat nu poate sa vada mai mult, nu-si doreste sa vada mai mult. Iar o persoana care alege sa inchida ochii, e necesar sa o respecti ca si ea are taina ei. Iar celor care au ochii inchisi nu le poti veni cu texte pentru ca nu vor sa le vada. Prin simtire te poti apropia de ei. Sensibilizarea deschide multe usi in fiinta umana.

Si un Adolescent cred ca a adunat nenumarate sabloane de cum e bine sa fi de cum e bine sa te comporti de asa se face, asa nu. Se fac multe programe de informare, dar nu cred ca informatia le lipseste, acestor suflete. Le lipseste insufletirea acestor informatii, astfel incat informatia sa sensibilizeze sufletul.

Si ai informatia, nu mai poti fugi ca nu stiai ca nu ti s-a spus ca nu ai auzit. E mai greu sa integrezi aceasta informatie. Pentru ca daca nu o simti o combate mintea cu incadrarile ei.
Experienta inca nu s-a produs pentru acesata persoana ca sa inteleaga si sa manifeste detasarea.
O fiinta care este legata prin atasament de familie, de convingerile unor sisteme nu este libera sa aleaga cu sufletul. Face alegeri din prisma acestor atasamente. Alegeri pe care le considera bune. O persoana detasata se priveste dinafara pe sine, este obiectiva si subiectiva in acelasi timp, pentru ca priveste lumea prin sine nu prin prisma conceptiilor. Iar prin faptul ca simte vede in aceasta lume, oamenii si binele din oameni pentru ca este detasat.

Atasamentul naste asteptari.
Te astepti la un comportament de "asa trebuie sa fie" ca "relatia dintre frati este asa". Ca o fiinta sa manifeste un anumit tip de relatie e necesar mai intai sa o intalneasca, sa o vada, sa o simta. E vorba de puterea exemplului. E foarte simplu sa ceri aceste lucruri care nu ti-au stat tie in putinta sa le manifesti (din cauze obiective sau nu), altora. Si le ceri cu o mai mare incarcatura afectiva "intelegeti-va" pentru ca peste aceasta dorinta actuala se mai adauga si aceea dorinta veche din suflet, de a intelege.

Nu poti transmite cuiva un mesaj decat daca l-ai simtit, daca l-ai cunoscut, astfel poate fi inteles de receptor. Cum sa intelegi si sa accepti un "tablou" de "asa trebuie si asa e bine" daca nu-l vezi? Si fiecare umblam cu cate un "tablou" dupa noi cu propriile nostre limite, acceptiuni, critici, judecati si cu propriile culori. Ti-l poate canta cineva, ti-l poate transpune in versuri iar daca tabloul tau contine doar culori terne si cenusii vei putea oare vedea culorile vii din poezie? Sau vei inchide ochii ca e prea multa lumina?! Cred in sinestezie si in arta care e una singura!

Atasamentul nu dispare cu separarea fizica. Poti locui la Km distanta de persoana fata de care esti atasat iar atasamentul sa persiste din cauza avantajelor pe care le ai de pe urma lui. Ca daca nu ar exista avantaje nu l-ai intretine. Avantajele sunt de acceptare de impresia ca atunci cand mai multi sustin un lucru inseamna ca este si adevarat. Atasamentul nu dispare daca nu mai vorbesti, daca incerci prin aceasta o distantare, o rupere de aceasta impovarare numita "atasament". Cand nu gasesti ecou in celalalt pentru respectarea spatiului tau personal de ganduri, de alegeri fie apelezi la distantare, la conflicte, la izolare. Incerci sa dai explicatii, sa te dezvinovatesti. Pentru ca vina este o traire ce guverneaza aceste atasamente. Te simti vinovat daca te distantezi. Dar vinovat fata de cine?

Sunt familii care si-au mentinut echilibrul prin acest control reciproc al fiecarui membru. Fiecare membru raporteaza ce face si cum a facut, astfel incat ceilalti membri au impresia ca detin controlul situatiei, ca nu le scapa nimic ca le stiu pe toate. Familiile in care predomina atasamentul au invatat ca e bine sa lasi de la tine ca e bine sa faci ca toata lumea sa fie multumita ca e bine sa-l ajuti si pe celalalalt ca sa-i fie bine. Daca faci toate acestea inseamna ca esti bun si esti acceptat de familie.

Cand "adolescentul" exprima binele lui care uneori e paralel cu binele familiei cand isi exprima gusturile lui care uneori sunt diferite de cele clasice si diferite de cele ale familiei apare nesiguranta in familie. Pentru ca pana acum reactiile au fost conform unui tipar, acum acest tipar nu mai e valabil, nu mai poti veni cu sablonul, sa-l aplici si sa cataloghezi un comportament.
Stabilitatea aparenta a unei familii se poate clatina prin diferentierea unui membru. Se incearca astfel uniformizarea ca unul sa-l completeze, sa-l suplineasca pe celalalat pentru binele familiei. Un bine care doar e imaginea ce o prezinta celorlalti. Un bine care nu e congruent cu binele fiecarui membru din familie.

Cine e atasat de toate acestea nu recunoaste aceasta informatie, va spune "o voi citi mai tarziu", "o las pe altadata". Pentru ca e foarte dureros sa privesti in fata. Si e de inteles ca doare. Atasamentul doare, dar cine este prins in el nu-si da seama de suferinta care o traieste. Doar dupa ce ies din ea inteleg si constientizeaza ca au suferit. Aceasta "iesire" e in fuctie de alegerea si de destinul fiecaruia. Unii pana nu sufera foarte mult, pana nu ajung la limita cand personalitatea si felul lor de afi este amenintat de "asa trebuie", nu fac o schimbare.


O familie in care predomina atasamentul, este o familie functionala. E la fel de functionala ca si o familie in care membrii ei sunt liberi in alegeri si in gandire care total diferita si vine in conflict cu gandirea celorlalti membri. Dar este si sanatoasa? Aici, depinde de ce inseamna sanatatea pentru fiecare. Pentru ca avem niste tipare dupa care ne mobilizam de genul "lasa ca merge si asa", "actionez imediat cand simt ca ceva e in neregula", "astept sa vina cineva sa ma ajute", etc,. Totul e de inteles, nimic nu e de judecat si de catalogat.


Cand Adolescentul ajunge la limita subminarii manifestarii sale de catre familie, grup de priteni, societate, incepe sa tipe, vocea lui are tonalitati mai inalte cand vorbeste despre ceva care il doare, devine acuzator, in permanenta altcineva din afara este responsabil pentru ce i se intampla, are sentimentul ca nu este acceptat si apreciat pentru ceea ce el este ci doar pentru ceea ce face. Si are dreptate. E corecta manifestarea lui si nu arta decat cum un suflet care se cerea manifestata a fost indesat intr-o cutie a conceptiilor, a lui "asa se face", "calca-ti pe suflet dar nu calca pe reguli". Si ma doare. Vad aripi ce in loc sa se deschida imbratiseaza trupul unei fiinte ce isi strange bratele imprejur.


Daca am rupe acest lant al manipularii, al amabilitatii, al atasamentului, al comunicarii protective, al uniformizarii...daca! Imi place amabilitatea cand e congruenta cu felul tau de a simti si de a fi. Sunt persoane care cer, cer sa fie manipulate pentru ca asa se simt in siguranta, este un limbaj cu care au fost obisnuite. Li se pare familiara comunicarea aceasta protectiva, prin care dai impresia ca iti pasa de celalalat, ca iti faci griji pentru celalalt. Unii numesc aceste manifestari iubire. Si spun impresie pentru ca atunci cand manifesti in mod autentic,ajutorul aprecierea nu astepti nimic in schimb nici macar un multumesc.

Sunt persoane care daruiesc. Care dau lucruri altora pe care ii considera mai nevoiasi, spun lucruri pentru ca e mai usor sa oferi lucruri decat sa oferi o borba blanda care sa mangaie sufletul. "Bine ca in viata asta nu te poti hrani doar cu vorbe bune". Si ofera, te copleseste cu atatea daruri. Dar nu te intreaba daca ai nevoie. Hranesc doar o imagine pe care o au in minte ca ei poate au fost vitregiti de aceste daruri si ca asa este bine. Se simt ingrozitor cand aceste daruri nu sunt luate ca atare. Sunt gesturi care cauta o multumire personala in primul rand. Se simt bine cand dau (dar binenteles nu constientizeaza asta). Daruiesti de foarte multe ori lucruri de care nu mai ai nevoie. Toate astea iti arata inclusiv atasamentul fata de lucruri. poti darui un lucru la care ti neconditionat?

Pentru un om liber acestea pot insemna neincredere. Aceste griji care nu elibereaza ci creeaza un lant al indoielii, al gandului rau pus in fata. Fiecare ne alegem fanta prin care privim,a grijilor, a credintei,a increderii, a iubirii.


Oamenii cand se indragostesc, se indragostesc de ceva autentic. Nu ma refer la dragoste la prima vedere...Cand te indragostesti sufletul tau e sensibil e sensibil la sensibilitatea celuilalt. Ca apoi mintea are grija sa-ti aduca argumente :-)
Cred in aceasta fericire a omului liber. Cred pentru ca am trait Clipe de libertate in gandire si libertate in manifestare. Si nu cred ca am ranit pe cineva sufleteste. Am ranit minti incrancenate si conceptii tari care fie sau inmuiat fie s-au conservat ca sa imi arate ca sunt "mai tari ca mine". Pentru ca fiereste aceste atitudini vin prin comparatie.

Cand incepi sa pierzi controlul inseamna ca e necesar sa renunti la acest sablon. Il numesti pe acest adolescent egoist si simti ca el nu mai gandeste si numai simte pentru familie. Intrebarea este: familia mai gandeste pentru el? Sau familia se gandeste la familie in continuare.

Cred in adolescentul care lasat liber si iubit neconditionat nu-si mai coloreaza parul in roz doar pentru a arata contrariul "culorii" predominant din familia lui. El poate sugereaza ca la nivel de cap (conceptii, rationalizari) e necesara sa fie facuta o schimbare. Sunt atat de frumosi adolescentii! Sunt foarte frumosi. Nu actiunile lor, nu faptele lor , nu ceea ce spun verbal ii fac frumosi ci ceea ce e in sufletul lor. Sunt ca florile. Ei infloresc.

Se produc atatea schimbari in acesta perioada si in sufletul lor. E perioada in care ei iubesc. Iubesc. Si nu ma refer la adolescenta ca la perioada de varsta. Ma refer la adolescenta ca la aceea efervescenta a iubirii si a transformarilor din interior,a exprimarii de sine. Pentru ca sunt persoane care nu si-au trait adolescenta la 14 ani. Sunt parinti care spun "copilul meu a fost asa de cuminte si ascultator".
Cand aud copilul meu, casa mea...realizez cat de departe suntem de esenta. "Copilul meu nu a fost ca alti copii sa-si piarda noptile", considerand aceasta o lauda o mandrie. Ca te mandresti cu un astfel de copil. Mandria cat bine aduce unui suflet de copil? Poate ai observat ca celor mici nu le place sa fie laudati, se rusineaza si exprima bine aceasta.

Dar cu cat cresc acesta e un comportament cu care ii bombardezi, cu lauda si mai ales cu lauda actiunilor lor. Si ei invata ca doar daca au si manifesta o anumita categorie de comportamente vor fi laudati, acceptati, iubiti. Si asa ii invatam in conditionare. asa ii invatam in dependenta. Dependenta de aprecierea si parerea celorlalti. Ca si adult va cauta in permanenta confirmari "este bine?", "iti place", "am facut bine?". Subminarea increderii in sine incepe inca din copilarie. Adolescentul nu mai are incredere in el, dar nici in cei din jur. Ca si adult el va cere in continuare acest tip de comportament, de confirmare, de comunicare protectiva pentru ca asa a invatat de la parinti ca aceasta inseamna iubire. Daca le dai libertate de alegere, acceptare a tot ceea ce ei fac se simt parasiti, simt ca nu iti pasa de ceea ce fac si se simt singuri. Ceea ce e total eronat dar ei asa simt. Pentru ca le arati un tip de iubire pe care nu-l cunosc, dar dupa care sufletele lor au tanjit.

Pentru adultul care atrait in conditionare, in relatii de atasament, in dependenta de anumite obiceiuri si comportamente ceea mai mare amenintare poate fi "te iubesc indiferent de ce faci, cum faci, ce spui, cum gandesti". E o amenintare foarte mare pentru ca inca se asteapta sa ii spui "cum sa faca sa fie bine". Si chiar si atunci cand face "totul ca sa fie bine" este nemultumit. Copilul din el este nemultumit. Iar multumirea personala nu si-o gaseste in "binele celorlalti", in a face bine in jur. Cerinta ceea mai mare a sufletului lui este sa-si faca bine. Sa-si caute binele si fericirea asa cum o simte el si cand o gaseste sa o exprime, sa o faca cunoscuta celor din jur. Sa fie convins ca aceasta inseamna fericirea pentru el, ca altfel nu o va putea sustine in fata celor care se vor simti "cumplit" ca se rupe atasamentul, dependenta.

Fericirea personala nu face rau nimanui atat timp cat e exprimata fara a leza pe cineva. Si fericirea personala nu inseamna egoism. Pentru ca atunci cand tu esti fericit, ai treaza in tine aceea constiinta colectiva care te face sa te gandesti la cei din jur din prisma fericirii lor care de multe ori nu e asemanatoare cu fericirea ta. Dar pentru ca tu esti detasat o poti vedea, si o poti accepta. Si nu poti decat sa te bucuri cand vezi oameni fericiti.
"Voi sa fiti fericiti", "voi sa fiti bine", expresii care imi spun ceva despre starea sufleteasca a celor ce emit astfel de mesaje. Tradus in "lasa-ma pe mine", "eu nu va pot da fericirea"...

"Lasati copiii sa vina la mine". Nu vreau sa rastalmacesc si sa dau alte intelesuri decat acelea care sunt pentru fiecare. Acesata fraza ma cutremura de fiecare data. Rasuna ca un "Tatal nostru" in mine. Cred cu toata fiinta ca lasi copiii sa vina la Dumnezeu si sa-l cunoasca pe Dumnezeu cand ii lasi liberi, liberi de incrancenarile si conceptiile si conditionarile de orice fel.


O persoana atasata si care a cunoscut candva conditionarea va raspunde acestora cu "da de unde sti tu? ai tu un adolescent acasa ca sa vezi ce faci cand nu mai sti cum sa faci si cum sa vorbesti cu el?" E vorba de o traire interioara, de o convingere personala care nu mai are nevoie de dovezi stiintifice decat pentru a face o lucrare pentru un sistem de invatamant. Sunt atat de linistita in a intelege toate acestea incat mi se pare firesc si natural in a creste intru unicitate si libertate interioara.

"Te iubesc indiferent de ce vei face. Iubirea mea fata de tine este neconditionata".
Simt ca sunt iubita de Dumnezeu si ca am venit din aceasta iubire. Aceasta e singura resursa si sursa de incredere si iubire. Si din aceasta resursa cred in oameni. Cred in oameni ce iubesc neconditionat.

Pentru o fiinta care a trait in iubire conditionata e mai greu sa manifeste iubirea neconditionata dar asta nu e o regula.

Sunt semnale care tradeaza faptul ca un copil traieste in iubire conditionata. Sunt foarte multe. Am cunoscut o persona care avea ochii mici, anatomic vorbind. Era coplesit de dorinta de a-si multumi familia de a face asa cum e firesc sa faca. Imi spunea " le dau impresia ca fac cum vor ei dar eu imi vad de viata mea". Cand a iesit din aceasta conditionare si s-a eliberat de aceasta povara de conceptii avea o postura a spatelui, dreapta (pentru ca nu mai cara pe nimeni in spate), nu mai lasa impresii ci isi asuma adevarul despre el insusi, iar ochii lui au devenit mai deschisi, anatomic vorbind.

Cand iesi din conditionare schimbarile sunt spectaculoase si la nivel fizic, pentru ca in suflet s-a produs transformarea, sublimarea. Un suflet care a trait in conditionare este mai tarziu o persoana nemultumita. Greu isi gaseste multumirea. Tine de alegerea personala. Tu pui "stop" nefericirii si nemultumirii tale.

Nu astepta ca cineva din afara sa te multumeasca. Ca astepti o multumire care nu va veni. Cauta-ti multumirea interioara si nu-ti fie teama sa ti-o exprimi chiar daca acest lucru va starni reactii de respingere si de judecata. Sunt care se tem de pierderea imaginii ce o au in familie, in grupul de prieteni, de faptul ca vor pierde anumite avantaje, de faptul ca vor ramane singur. Singuri alegem ce pret platim atat pentru fericirea cat si pentru nefericirea nostra. In ambele cazuri exista fiinte care traiesc langa aceste persoane...fiinte la care merita sa te gandesti! Imaginea care o ai despre tine nu este egala cu imaginea pe care o au ceilalti despre tine si nu e agala cu fiinta ta.


Pentru o persoana care a trait si traieste in conditionare este atat de amenintatoare detasarea incat uneori echivaleaza cu pericolul de ase pierde pe sine sau de a-si pierde "mintile". Pentru ca doar in limitare s-au putut cuprinde si recunoaste. Cand "scapa" de conditionarea familiei isi pune singur conditionari, pentru a se simti in siguranta. Sunt persoane care dau totul, se dau si pe sine si pentru ca au trait in conditionare au asteptari. Aici e drama si intrebarea Cat de liber esti?!

Oamenii ies din conditionare si din atasamentul fata de familie, chiar si cu riscul de a se pierde, pentru ca asta aud si de la membri familiei ("lasa ca ai sa ajungi tu la noi", "se intoarce roata", "am sa vad cum iti va fi de unul singur"). Separarea de conceptii nu inseamna ca iti parasesti familia ca nu o respecti ca nu-i iubesti. Fiecare are dreptul sa-si urmeze fericirea, atunci cand nu o regasesti in colectivitate. Pentru ca fiind fericit poti ferici si familia.

In familia in care predomina atasamentul, cand un membru sufera, sufera toti. E atat de molipsitor simptomul incat daca un membru raceste fiecare pe rand racesc. Si dau ca si explicatie ca raceala e molipsitoare, ca nu au mancat citrice. Toate aceste explicatii si le dau pentru a se consola. Nu pot privi din afara natura si cauza racelii lor. Inconstient pentru ei inseamna ca sunt fideli si ca isi sunt aproape.

Cand un membru are o bucurie, o realizare personala apare comparatia, ceilalti membri se pun in raport cu el. "Dar eu? Dar mie cui ma lasi? Trebuie sa ma ajuti si pe mine". Nu te poti bucura pe deplin de realizarea unui membru pentru ca nu esti detasat de el te gandesti la tine.

Pentru cel care are o realizare bucuria e mare, initial, ca apoi se simte impovarat. Traieste un sentiment de culpabilitate si spune "dar ceilalti?". Da, ceilalti :-) Se simte raspunzator de faptul ca cei din jur nu sunt la fel de norocosi. Am subliniat la fel de norocosi pentru ca gandirea nu e libera ci in permanenta in raport cu ceilalti. Comparatia, comparatia, comparatia.
Exemplele sunt data prin comparatie "ai vazut vecinul, cum a facut?!". Da cred ca cu totii vedem diferit aceasta lume si ne alegem exemplele cu care noi avem o afinitate, care trezesc ceva in noi. Vecinul e un exemplu dar in lumea asta sunt mii de exemple.Cei din jur vor dovezi ale unei sigurante si daca nu le au si nu le primesc le cer pur si simplu.


Ai incredre si atat, cand esti liber si iubesti neconditionat. Esti liber de orice explicatii si justificari.


Pentru multi este amenintatoare aceasta iubire neconditionata. "Cum adica? Dar tu chiar crezi ca asa stau lucrurile? Ce mai e si iubirea asta neconditionata? Cand un copil se duce spre aragaz nu-l conditionezi ca daca pune mana se va arde? Nu-l ameninti? Nu-l previi? Ce-i asta iubire neconditionata."


Este iubire... un copil are o imensa nevoie de cunoastere, are o imensa nevoie de a i se vorbi, de a simti tot ceea ce este in jur, de a gusta, de a atinge. In fata acestei nevoi imense te poti prezenta doar cu iubire, rabdare, intelegere. Te poti prezenta cu sufletul tau de copil care mai parcurge odata copilaria de data aceasta mai responsabil, ca un indrumator nu ca un tiran care da ordine. A fi parinte nu e ceva instinctiv. Te afli ca in fata unui examen al vietii, dintre cele mai mari poate. Depinde ce lectii ai invatat in viata asta caci prin ele actionezi. Actionezi prin prisma conditionarii, a atasamentului,etc. Copilul acesta iti va reaminti mereu de "cunoaste-te pe tine insuti", prin dorinta lui de cunostere.


Un copil cere apropiere, cere apropiere de lucruri de oameni. Ca sa nu se arda te apropii odata cu el, treptata pe masura ce el simte caldura se va retrage pur si simplu. Un copil stie deja totul in maniera lui. Stie, tu ca parinte ii poti fi ghid la ceea ce el stie deja nu la ceea ce tu sti deja.


Si atunci e de inteles atitudinea de "descotorosire" a adolescentului, care odata ca nu a cunoscut in copilarie "apropierea prin sine" de lucruri ci a cunoscut doar apropierea parintilor de lucruri prin care a privit si lumea. Acum el are curajul sa o faca, sa infrunte, sa se loveasca, sa se arda si cu toate asta mai alege sa o mai faca o data. Cunoasterea acestor lucruri este o fascinatie pentru el. Si realizeazaca ca libertatea de alegere i-a lipsit. S-au au avut-o doar daca parintii erau plecati si le dadea impresia ca erau liberi.


Sunt care afirma "dar eu dintotdeauna am facut ce am vrut". Si toate acestea ca o consolare. Oare chiar ai facut ce ai vrut?! Sau te-ai gandit sa nu superi, sa nu sufere. Oamenii nu se mai intalnesc in conditionare daca nu o mai cultiva. Oamenii nu se mai intalnesc in amabilitati daca se exprima autentic pe sine, se intalnesc in autenticitate.

O alta consolare este "dar traiesti printre oameni". Aleg sa traiesc printre oameni nu printre lume. Da traiesti printre oameni cand omenia ta se integreaza in oameni. Oamenii acestia au nevoie de o astfel de traire. Depinde cat timp va lua sa o inteleaga si apoi sa o accepte poate dura veacuri. Depinde tu ce faci in acest timp. Poti renunta, te poti ascunde, te poti integra, poti uita de tine. E o alegere personala. E nevoie de un echilibru si de o comunicare onesta intre minte si suflet ca sa te simti implinit si pentru a vedea aceasta implinire si in cei din jur. Este o imensa nevoie de aceasta manifestare. Imensa. Depinde pentru fiecare ce nevoi primeaza.


Cand primeaza nevoia de a le fi bine celorlati, uneori iti calci si pe suflet ca "toata lumea sa fie multumita". Initial esti multumit ca lumea e multumita apoi iese la iveala acest conflict pe care l-ai uitat dintre mintea si sufletul tau. Mintea ti-a spus ca e bine ce faci, ca e bine sa te gandesti la cei din jur sa le fie bine la toata lumea iar sufletul tau a plans ca ai calcat pe el ca nu l-ai ascultat. Se simte inselat. Iar in clipele tale de luciditate, el primeaza.

Ceea ce ne face buni este sufletul nu culoarea ochilor. O constiinta impacata creeza impacare in cei din jur. Cand urmaresti armonia dintre mintea si inima fiintei tale, creeezi asta si celor din jur. Sunt sentimente si stari care vin din tine si daca nu vin din tine nu ai cum sa le sadesti in afara ta. Si e doar o Constiinta. si atunci, de ce sa nu sadim fiecare in ea?!


Din teama, din obisnuinta.


"Dar m-am obisnuit asa. Dar asa am fost obisnuit". Obisnuinta, starea de confort, starea de familiaritate, nu cere prea multe de la tine, te lasa intr-o stare asa de familiara incat nu mai depui nici un efort,pur si simplu perpetuezi aceeleasi obiceiuri, aceleasi greseli. O stare noua, te trezest eun pic, te determina sa fi creativ sa gasesti solutii proprii, nu solutii data de altii si cu care te-au obisnuit altii, iti tine sufletul treaz si iti imbogateste experienta. Cand vezi partea de bine in orice lucru, o urmezi si ii vezi sensul.


Binenteles nu militez pentru un bine personal care sa calce pe sufletul celorlalti doar pentru a-si urmari binele. Nu am vazut si nu am trait binele meu sufletesc sa intre in conflict cu binele sufletesc al celorlalti. Insa, am cunoscut cand binele tau sufletesc intra inconflict cu binele mental al celorlalti. Cand sufletul tau deschis se loveste de conceptiile si ratiunile unor fiinte care nu-si asculta sufletul.


Va exista un conflict cand pentru o persoana va prima sufletul iar pentru cealalta persoana va prima "binele lumii". Pentru ca ceva nu se leaga, ceva nu se intalneste si anume sufletul! Suflet cu suflet nu se intalnesc. Se intalneste un suflet cu mintea. Apar rezistente, neintelegeri, neacceptari.

Paradoxul e ca pentru persoana care primeaza sufletul, primeaza si "binele lumii". Aici este frumusetea!

Si loc sub soare este pentru toata lumea. Este loc si pentru cei care isi manifesta doar mintea, pentru cei care isi manifesta doar sufletul si este loc si pentreu cei care isi manifesta in armonie si sufletul si mintea. Este loc sub soare pentru toate manifestarile ce deriva din acestea. Sunt sute de nasteri care se intampla in lumea aceasta in acelasi timp si e loc pentru toate, asa cum nu sunt locuri in institutii pentru toate sufletele abandonate, sunt mii de locuri inca nelocuite pe pamnt insa sunt dificultati in a gasi un loc de veci (pentru ca uneori cautam locuri ingradite).


Am fost atat de mult timp obisnuiti sa fim ingraditi si sa ne fie trasate limite incat ne simtim in siguranta doar in acest fel doar daca ne ridicam garduri la case. Am invatat sa ne aparam unii de altii sa ne protejam, am cultivat frica. Ne e frica de oameni, ne e frica de caini vagabonzi. Noi nu mai avem incredre in oameni, nu mai avem increder in noi. Si atunci unde esti? Unde esti suflete intr-un cufar al trupului, mereu si mereu protejat de minte.


E inspaimantator sa iesi cu sufletul deschis in lume pentru ca risti sa fi ranit. Si asa alegi sa-l ascunzi bine, sa nu-l iei in seama ca e mai bine cand el tace decat cand el iti vorbeste.

Apar rezistente apar negari fata de orice informatie ajunge la mintea ta...pentru ca informatiile iti sunt filtrate de minte. Daca informatia ar ajunge la sufletul tau, poate ar simti ceva, orice dar sa simta. Nu mai simte ca nu mai are ecou in altii. Vezi oameni fara expresie, oameni care isi controleaza fiecare reactie pentru ca sunt anesteziati.

Reactiile sunt atat de diferite la o situatie de fapt a noastra persoanala, a familiei, a Romaniei, a cestei planete. "Pai si ce sa faci ca nimic nu se schimba", "si tu ce rezolvi cu credinta asta a ta", "las ca stiu eu filosofiile astea, le-am mai auzit".

Alegerile mai numeroase sunt cele de ordin fizic. Cladesti mai usor o casa decat sa cladesti incredrea intre cei care vor locui in ea. Pe altii nu-i interseza casa ci linistea din ea si atunci aleg sa stea si in chirie si etc. Si loc sub soare este pentru toata lumea!

Uneori cei din jur te condamna ca esti fidel sufletului tau. Si pentru ca esti cu sufletul deschis simti toate manifestarile conceptiilor si toate "nemultumirile" lor personale in primul rand pe care le comunica in mod indirect prin fraze de genul "dar lumea asta asa este", "ce rea este lumea asta". Si oricat te-ar durea pe tine feed-bak-ul lor nu e durere mai mare decat sa sti ca ei sufera si nici macar nu stiu de ce. Dau vina pe lume, pe poluare, pe ploia de afara. Putin aleg sa se priveasca in interior si de aici sa cladeasca lumea.