Parintele e in stare (adica poate) sa "mute si muntii din loc" si sa faca si nefacutul (adica ceea ce n-au mai facut, ceva cu totul nou, trairi si experiente noi si unice, etc) pentru copilul lui. Il fereste de "microbi", de zgomot, de frig, de alti oameni chiar. Il protejeaza de "inamicii" din mediu si de tot ce ar putea insemna pericol. Cere celor din jur sa vorbeasca frumos, sa nu tipe ca sa nu "deranjeze" copilul.
Si uita ca defapt are de mutat "muntele" de confort, de depasit propriile limite, de curatat "microbii" din ganduri si vorbe, de constientizat "vulcanul" de enervare, frustrarile si proiectiile pe care le face. Sa vorbeasca cu blandete. Sa fie prezent si in concordanta cu el, cu ce simte.
Si uitand, el devine victima, se victimizeaza, vede si copilul agresat.
Uita ca el nu e separat de copil...
Uita sa iubeasca.
Cand esti prezent, constient ai sclipirea de moment si asa sti cum sa faci.
Din starea ta de a fi decurg faptele, alegerile.
Atunci cand constientizezi ca nu esti separat de copil, cand esti in comuniune si in rezonanta cu ceea ce esti si simti, cand esti in armonie si echilibru, cand ai cultivat acestea si in relatie cu pruncul, "muti muntii". Ai aceasta atitudine. Si nu folosesti copilul drept scuza..."nu-i face bine copilului -zgomotul- acesta si mai bine plecam" (nu-mi face nici mie bine, nu ma simt bine aici si de asta aleg sa plec, sau aleg sa nu particip, sau cer elegant sa inceteze "zgomotul") Insa nu "zgomotul" detine controlul sau imi influenteaza viata.
Parintele e un om imbogatit.
Si poate mai mult decat ar fi putut vreodata face.
Si face si facand "misca muntii".
Nu cere schimbarea in exterior, in mediu, in societate ci cauta sa schimbe in interior sa transforme.
E transfigurare.
E devenire, educatie, iubire si autoeducatie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu