Copiii se bucura, nu se tem. Teama este proiectia parintelui

Fricile, indoielile si nesiguranta pe care o ai, in calitate de parinte, profesor, indrumator spiritual nu constituie decat niste proiectii pe care le faci atunci cand intrii in realtie cu propriul copil, cu elevii tai, cu interlocutorii.
Prin statusul si rolul pe care il manifesti te pune pe un piedestral sau iti da o anumita prestanta si acest lucru doar in aparenta si automat te afli pe pozitia de cel care stie mai bine si mai multe si cel in masura sa dea solutii corecte. Cu atat mai mult cu cat esti prins in aceea dorinta de a salva si de a da raspunsuri celorlalti si de ai ajuta.
Daca nesigurantele si fricile tale ca si parinte devin vizibile in afirmatiile de genul "am grija sa nu cada", "nu cumva sa se inece", "e micut si trebuie ajutat", "saracul de el e asa mic si neajutorat", "este peste greutatea medie..." etc. Acestea sunt proiectii si nu arata decat fricile si nesiguranta parintelui care fie le are de cand a fost copil, sau asa a fost si el crescut de parinti intr-o permanenta grija si teama de a nu se intampla ceva. Pentru ca atunci cand se intampla ceva neprevazut e mai acut sentimentul de vina decat ce ar putea pati copilul. Dar atat timp cat atentia ta este in permanenta spre aceasta grija si protectie, asta vei si atrage situatii in care iti vor arata ca ai motive pentru acre sa te ingrijorezi si ca aveai dreptate sa-ti faci griji. Iar  asta nu e altceva decat realitatea care ti-ai creat-o prin toate aceste ganduri si proiectii.
Un copil nu e deloc neajutorat dar va deveni asa daca tu il vezi si proiectezi asta asupra lui.
El e liber, perfect si minunat daca il lasi sa fie asa.
Cand iti compatimesti copilul defapt iti plangi copilul interior care nu a fost protejat si care s-a simtit neajutorat in anumite situatii.
Copilul experimenteaza si vrea sa cunoasca.
Parintii proiecteaza pana si viitorul copiilor, prin judecarea prezentului "daca acum face asa mai incolo..."
Prezentul este si atat, realitatea este si atat. Cum privesti tu e altceva.
Controlul pe care-l poti avea tu este doar asupra vietii tale.
Si nu conteaza ce se intampla peste gard, la vecinul sau in toate curtile din sat sau in toata tara asta. Conteaza ce faci tu acum sa fie in armonie cu ceea ce esti si simti. e adevarul care iti arata ca faci ceea ce simti si ce e just. Tu alegi la ce te raportezi, cui dai explicatii si daca le dai.
Uneori calea batatorita de altii e mai simpla sau calea batatorita de tine e mai usoara.
Ai atat demulte lucruri minunate de trait si de experimentat atunci cand parasesti zona de confort si de rutina.
Ca si parinte ii poti fi indrumator,protector, salvator si ce vrei tu sa fi pentru el. Dar asta pentru ca tu vrei.
Important este sa fi pentru copil ceea ce are el nevoie, sa-i vezi nevoia si sa descifrezi felul in care el ti-o cere. sa intri in lumea lui fara proiectiile si temerile tale si sa asculti.
Copilul devine neindemanatic si neputincios nu pentru ca asa este ci pentru ca asa arata proiectiile tale. Fricile si nesigurantele, neconstientizate si nevindecate si proiectate si atribuite copiilor se vor transmite de la parinte la copil.
Cu siguranta parintii isi doresc o viata fericita si implinita pentru copii lor. Copilul urmeaza exemplul personal al parintelui. e oglina in care el priveste primele luni din viata. Luni in care se intiparesc primele imagini, programele.
Constientizarea proiectiilor e inceputul pentru vindecarea acestor temeri.
Principala grija  a parintilor este de a asigura nevoile bazale ale copilului, de hrana de imbracaminte. Care este esentiala si importanta. Dar ea e o parte pentru ca afirmatiile"e inca mic si nu stie" sunt limitative. Copilul stie! Stie intr-o alta maniera decat intelegem noi cu mintea rationala. Dar el stie, el poate si el este.
Este atat cat il lasi tu sa fie. Cat ii permiti miracolului sa se manifeste si sa se exprime.
Un parinte care se victimizeaza are toate sansele sa proiecteze acest lucru asupra copilului pentru ca el asa se manifesta. La inceput isi va victimiza copilul care se manifesta fie prin plans si apoi cand va creste se va plange.
Iubirea neconditionata inseamna si acest lucru. Sa nu-ti conditionezi copilul nici macar prin proiectiile si propriile temeri care nu au legatura cu noua viata ce curge prin unicitatea copilului.
Scolile si institutiile se pricep de minune sa faca programe si programari...ca si parinte nu mai e necesar sa iti consumi energia facand acestea.
Insa poti crea programe sanatoase pentru copilul tau. Creierul copiilor pana in 3 ani se dezvolta fabulos si tot ce aude, tot ce vede se imprima. Si culmea e ca in aceasta perioada atentia e doar spre nevoile bazale.
Copilul se hraneste cu alimente, lapte dar el creste armonios cu iubire, rugaciune, caldura, cu soare, cu anotimpurile cu prezenta ta.
Tu alegi cu ce iti hranesti copilul.
Tu alegi cu ce te hranesti tu.
Cand esti stapanul propriei tale vieti, ca si parinte ii oferi premiza copilului de a fi si el stapanul si creatorul propriei sale vieti.
Cand iti focusezi atentia asupra a ceva acel lucru incepe sa creasca, sa infloreasca. E responsabilitate, e creatie, e frumusete, e realitate...e ce vrei tu sa fie si cum vrei sa fie. si daca uneori nu se intampla asa e pentru ca nu crezi indeajuns si nu perseverezi.
Disciplinarea mintii tale ca si parinte e una din realizarile pe care le faci cu tine. Nu copii trebuie disciplinati chiar daca tendinta asta e...ei au nevoie de context.
Copiii nu se tem, ei se bucura....e firescul lor...
Tu iti alegi florile din viata ta, inca de la samanta.