Inima si sufletul meu a tresaltat de bucurie si ma gandeam: S-a ispravit cu zilele negre!
Si eram gata sa primesc pomenile nemaivazut de bogate, ce aveau sa curga, ploaie, pretutindeni in tara.
Carul tau s-a oprit chiar in dreptul meu, Privirea ta a cazut asupra mea si ai coborat zambind. Am simtit ca venise, in sfarsit, norocul vietii mele. Atunci deodata, mi-ai intins mana ta dreapta si m-ai intrebat bland:
- Ce ai sa-mi daruiesti?
"Ce joc regesc mai era si acesta? Sa intinzi mana cersetorului, pentru a cresi de la el?"
Eram incurcat si stateam nedumerit; nu stiam ce sa fac...intr-un tarziu am scos incet din desaga, un bob micut de grau si ti l-am dat...
Seara tarziu, nu mica mi-a fost mirarea, cand, desertandu-mi sacul, am gasit un bob de aur printre bietele graunte...
Atunci am plans amar si m-am intrebat trist si deznadajduit: "Oare de ce n-am avut puterea sa-ti daruiesc totul?"
Ileana Vasilescu, Arta de a mustra,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu